Se spune ca inspiratiile nu vin din interiorul nostru ci din Univers respectiv din afara corpului uman.Exact ca in faza incipienta a respiratiei numit omonim inspiratie are acelasi proces de baza. Extragerea din exterior in interior spre a fi procesat.In cazul respiratiei , inspiram oxigen , in cazul inspiratiei divine, inspiram ganduri provenite din Univers , la cererea in prealabil a mintii de a trai o anume experienta. Viata mi-a demonstrat prin intermediul revelatiilor ca defapt este jumatate de adevar in aceasta afirmatie.Eram intr-o zi in taxiu cu colegii de la FC National si mergeam la antrenament.
Mintea imi zbura in alta parte,mai precis la trecutul meu,la viata din liceu si scoala generala.La un moment dat gandul mi s-a concentrat asupra uneia dintre materiile mele favorite la scoala , respectiv Anatomia.Mi-am adus aminte vag ca “sponsorizasem” scoala generala numarul 9 din Constanta cu o plansa sau harta, nu stiu cum sa-i spun, al corpului omenesc si toate sistemele lui de organe.In acel moment am simtit un sentiment straniu cu care sunt obisnuit de cativa ani incoace, acel sentiment de premonitie, in care astepti sa ti se reveleze ceva nou in viata cu scopul de a-ti lega cunostinta actuala cu o alta cunostinta viitoare care intrinsec depinde una de cealalta.Ma uitam pe geam la aglomeratia de pe Strada 13 Septembrie si eram uimit de numarul tot mai mare de masini si de imposibilitatea de a face o manevra pe langa o alta masina.
Ma simteam ca intr-un musuroi de furnici , si eram uimit cum se aseamana la un anumit nivel viata noastra cu al convietuitoarelor noastre necuvantatoare ,cand defapt ele sunt cat o molecula de-a noastra.Plansa aceea a corpului uman imi ramasese pe retina in timp ce vizualizam si alte imagini din viata.Am avut un flash.Vazusem in interiorul corpului uman acele masini si acea aglomeratie si am avut vaga inspiratie sa constat ca defapt in interiorul corpului nostru exista la nivel celular,viata ,defapt un intreg sistem de universuri.Se lega cu o zicala din Biblie “Noi suntem madularele trupului lui Dumnezeu” , si m-am gandit : Daca noi formam trupul lui Dumnezeu inseamna logic si direct ca si altii cu o dimensiune mult mai redusa ca a noastra sa formeze celula langa celula (“univers langa univers”) trupul nostru.
De unde avem noi acel impuls care precede viata , respectiv prima bataie a inimii daca nu din acele “universuri” aflate in celula noastra. Si da! Exista galaxii in celula noastra , exista stele , planete , comete , praf cosmic .Exista ! Si nu trebuie sa iesim din atmosfera Terestra ca sa le observam . Ele exista si in celulele noastra la o dimensiune mult mai redusa.Si pana la urma ce inseamna Spatiul? Si care e diferenta dintre un metru , un nanometru , si un an lumina? E diferenta doar de perceptie si ele defapt sunt una si acelasi lucru exprimat din punct de vedere al ratiunii noastre logice si calculate.La un nivel absolut aceste 3 unitati de masura sunt una si acelasi lucru.Deci hai sa acceptam ideea ca noi suntem Dumnezeii fiintelor umane aflate in celulele noastre. Si hai sa facem ceea ce un Dumnezeu ar face. Sa dam liberul arbitru acelor fiinte sa salasluiasca intru noi si sa ne aduca pacea noastra interioara. Ce frumos imi pare sa-mi imaginez in interiorul celulei mele o galaxie.Si in interiorul ei o planeta exact ca a noastra.Si in acea planeta oameni calzi si buni care se iubesc.Pun pariu ca asta ar insemna si trairea mea emotionala mult mai exact si precisa si nu as mai simti acel haos emotional care imi distorsioneaza gandurile , sentimentele si experienta.
Totul ar trebui sa porneasca la nivel celular pentru a intemeia o temelie al credintei noastre. Unde vroiam sa ajung cu aceasta ipoteza sau teorie? La contracararea filosofiei pe care o promoveaza majoritatea Bisericilor, acel gand de umilire in fata Divinitatii. Parerea mea sincera si deschisa este ca nu avem de ce sa fim umili in fata Domnului. Ar trebui noi ca membre componente al Trupului Divin sa ne umilim Divinului?
Ar trebui sa se umileasca mana in fata ochilor sau a buzelor cand face parte din acelasi Tot Unitar? Raspunsul meu este raspicat “NU”. Ar trebui sa fim mandri ca facem parte din Trup, si la randul nostru pe scara dezcrescatoare microscopica, si acele fiinte mai reduse ca noi din punct de vedere al dimensiunii ar trebui sa fie mandre ca sunt parte din Trup si asa mai departe pe o scara descrescatoare constant in jos si chiar in sus. De ce ar vrea Dumnezeu sa ne umilim?
Nu vad nici o explicatie logica sau ilogica la aceasta “injectie” aruncata de conservatorii Bisericii. La un nivel absolut Dumnezeu ar trebui sa se umileasca in fata lui Insusi, ceea ce ar fi o mare aberatie. Eu nu vreau aici sa denigrez imaginea Bisericii , doar aduc o observatie asupra ceea ce se intampla, si nu cer ca sa ascultati adevarul meu , ci sa invatati ca prin adevarul meu sa va promovati si sa va ascultati propriile adevaruri.
Deoarece doar propriul adevar poate crea noi vise care la randul lor pot fi fructificate pentru a servi scopului Vietii , acela de a ne Re-crea pe noi insine drept Cine Suntem noi cu Adevarat la nivel de experienta.
17.11.2006 ora 12:00
Tasente Tashy (??????? ?????)
*Dreptul de autor al acestui articol ii apartine lui Tasente Tanase. Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa prin Legea Dreptului de Autor.
Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul site-ului www.tashy.ro
