Traian Basescu umbla iar la cutiuta cu sentimente, si asta in contextul concret in care retorica nu il ajuta, argumentele ii lipsesc. Ce poate sa faca? Sa-si dea singur pumni in stomac pentru nereusitele sale, implicit cele ale tarii? Niciodata! Mai ales acum cand alegerile bat la usa. Pe cine sa dam vina? Pe Guvern, pe cine altcineva. “Partidele de la guvernare, in loc sa discute despre problemele importante, discuta despre comisia Elena Udrea. Este ridicol. Cred ca exista un dram de inconstienta in Guvern. Pe cine vor sa aleaga presedinte, cand cele doua partide isi pierd vremea!? Nu cred ca avem nevoie sa alegem presedinte peste o tara muribunda, ci avem nevoie sa scapam de criza”, ne-a comunicat bravul Presedinte. (realitatea.net)
Cu toate ca din 1990 pana astazi este numai la putere, Traian Basescu nu se dezice de la jocul sau la cacealma si se pozitioneaza pentru a miliarda oara in opozitie. Ca tot vorbeam de masuri anticriza… Cea mai eficienta masura anticriza vizeaza numai strategiile de imagine? Cea mai eficienta masura anticriza este sa scriem cu oile pe dealuri? Sa dam cu coasa? Sa dam doar o lege in 8 luni? Sa ne imprumutam furibund de la FMI? Sa nenorocim IMM-urile cu impozitul forfetar? Sa distrugem, sa spanzuram, sa ucidem? Asta e marele plan anticriza propus de niste “doctori” pe diferite domenii, asa cum scrie in CV-urile ministrilor?
Totusi, Traian Basescu are dreptate: Suntem o tara muribunda! Chiar suntem pe moarte! Nu e un scenariu senzational propus de Media, ci un caz concret. Din cauza cui? Din cauza Parlamentului, Guvernului si Presedintelui! Ce ramane de facut atunci? Pai nimic. Doar sa ne pregatim de ce e mai rau, sa strangem “provizii”, sa ne strangem curelele, sa mancam mai mult si sa asteptam … potopul cel mare.
