Mircea Geoana a afirmat ca in cazul in care motiunea de cenzura va trece, iar Guvernul Boc II va cadea, il va instiinta pe Traian Basescu ca PNL si PSD au o majoritatea parlamentara si propune formarea unui nou Executiv de tehnocrati, care sa guverneze “Romania muribunda” pana pe 6 decembrie, atunci cand va fi desemnat noul presedinte al Romaniei.
“Un astfel de Guvern, care sa nu aiba o miza politica imediata in aceste alegeri ar reprezenta o solutie si am sa avansez celor de la PNL ideea de a avea practic o majoritate in Parlament cu care sa propunem un Guvern de foarte buni specialisti, cu un prim ministru un om de calitate, care sa aiba credibilitate publica”, a afirmat Mircea Geoana. (realitatea.net). Cu toate ca a evitata sa dea numele acelui “om de calitate, care sa aiba credibilitate publica”, toata lumea cred ca se gandeste la propunerea lui Crin Antonescu, Klaus Johannis.
In alta ordine de idei, parerea mea este ca, indiferent cine ar iesi presedinte – Traian Basescu, Mircea Geoana, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, Vadim, Becali sau altul -, trebuie sa ia in considerare faptul ca singura sansa pentru tara noastra ar fi un guvern format din specialisti si nu habarnisti deveniti ministri pe criterii politice, asa cum am fost obisnuiti mai ales in 2009.
Pana una-alta, prezumtivul guvern de tehnocrati trebuie sa treaca 2 hopuri: trecerea motiunii de cenzura si mai apoi acceptul din parte lui Traian Basescu. Daca prin absurd motiunea de cenzura ar trece, nu cred ca Traian Basescu ar vrea sa le faca jocul adversarilor politici, cu toate ca ar fi in interesul tuturor venirea unui guvern de tehnocrati.

Pana cand vor dovedi cum si-au facut averile, tehnocratii raman o inventie neocomunista, cu nimic mai buni decat cei ale caror donatii catre partide, depasesc veniturile declarate public.
bravo “bulqa”, asa este! no am mai aflat ceva in seara asta. de cata asistenta are nevoie romania pe pat de moarte. de tehnocrati. sa fie “desteapta-te romane” ultima noastra impartasanie sau ultima liturghie? iar tre sa intre americanii si rusi si europenii la cheltuieli si cu ingropaciunea, iar tre sa se speteasca bietii de ei, mai ales ca in zilele noastre si de profunda criza, mormantarea costa cel mai tare. coroana, sau coroanele pt o tara costa mult, stie cineva?
Alianta PNL-PD,in timp, s-a dovedit toxica pentru Romania din motivele cunoscute.
Colaborarea intre PNL si PSD,pe fata sau la secret,s-a dovedit mai benefica.
In conditiile actuale,consider ca ,aceste doua partide ar trebuii sa lase orgoliile la o parte si sa creeze majoritatea in Parlament.Un Guvern de tehnocrati,ar fi benefic pentru Romania.Un premier performer-Claus Johanis,ar fi bine venit .Un cap de neamt,ar fi de folos romanilor.
Doamna Stoica, sursa raului,sursa toxinelor de la revolutie pana azi a fost fsn-l respectiv psd-ul. nu vad cu ce ar fi benefic psd-ul in vreo alianta. in loc de un tratament de dezintoxicare ar mai ramane psd-ului sa ne trateze cu pamant galben ca la asta se pricepe cel mai bine. binele care credeti ca a existat a fost de a ne mai droga nitel sa=si poata atinge obiective mai marete pt ei.
Stimate dle Filip,dupa “vorba”,sunteti ardelean,dupa modul cum tratati problemele in discutie,un f bun roman.Ma simt onorata sa discut cu dv.Ca si dv.,cunosc realitatea acestei tari,partidele care s-au succedat la putere,in mare, componenta lor.In nici un caz nu m-am,pronuntat pentru o alianta PNL-PSD.(fost fsn)ci doar o intelegere de conjunctura.
Asi dori, sa aduc in discutie aspectul acesta:Toti suntem ROMANI!Chiar daca am vrea,nu ne putem ura cu inversunare.”Ceva”limiteaza ura.Interventia ratiunii este si ea, benefica.In momentul de fata,nu mai este nici o clipa de glumit cu Tara.Se afla pe marginea prapastiei.Orice roman, din orice partid,asociatie,organizatie,trebuie sa-si dovedeasca patriotismul.In Parlament,toti sunt romani,indiferent de natinalitate sau etnie.In adancul constiintei lor,toti iubesc Romania macar un strop.In momentul votarii M,otiunii,toti trebuie sa voteze ,pentru Romania,nu pentru o mana de oameni aflati la guvernare,care s-au dovedit incapabili, sa scoata Romania din criza.
Se vorbeste in presa de “miscari mari” pe fondul actualei crize.
Noi am initiat “Miscarea Romania Altfel”,pentru o Romanie cu totul altfel,care se pronunta printre altele,pentru promovarea valorilor, din timp,nu a celor care au acumulat averi incomensurabile, din smecherii,munca necinstita si care
subventioneaza anumite partide,care peste noapte ajung la putere.
Pentruca nu s-au promovat valorile,deaceia in situatii disperate pentru tara,se poate ajunge la compromisuri.Va multumesc.
Mi-as dori,ca pe acest blog, sa fie prezentate personalitati care au creat istorie prin jertfa lor si care se mai afla in viata Exemplu:Doamna DOINA CORNEA !
Doamna Rodica, cu criminalii nu-i de glumit. cine nu i-a in serios genocidul din Romania incepand din anii ’44 si pana in prezent, acela nu are capul pe umeri si-i place sa-i manance cainii din traista. inteleg bine ce vreti sa spuneti. pe fondul discutiei ce s-a ivit intre noi vreau sa amplific un semnal cat mai tare inaintea alegerilor. mi-as dori ca romanii sa vada ca cei ce ne-au condus de la revolutie pana in prezent nu pot fi considerati oameni; sunt acei indivizi care au crescut pe mahalale, nu le-a pasat nici de ma-sa nici de ta-su asa cum afirma si tashy, si in momentul in care le dam tara pe mana, sau daca le-au dat-o altii, aceia care i-a instruit ca varsatori si tradatori de tara, turnatori, tortionari, etc, etc,pe vremea comunismului,repet, daca le dam tara pe mana din nou sau daca nu facem nimic sa-i expulzam de la conducerea tarii, inseamna ca nu avem nici o responsabilitate, inseamna ca ne-am pierdut toti sau santem pe cale sa ne pierdem orice simnt uman. in cazul acesta macar sa scoatem din dex cuvantul “civilizatie”.
Dle Filip, dreptatea este de partea dv.
Exact asta ar mai lipsi, o alta alianta PSD + PNL, pentru a sterge Romania de pe harta.
Ultima alianta de acest gen, minunatul guvern Tariceanu, pe langa cei ~ 50 miliarde de euro imprumutati si cheltuiti pentru cauze obscure, se mai poate lauda si cu cadoul facut unei firme private, zacamintele de la Insula Serpilor, iar la final, un alt cadou, altei firme private, una de apartament, a lui Vantu, cu putin zacamant de uraniu.
Mi-e greu sa gasesc combinatie mai nefasta pentru Romania.
Ce ai cu ei bulqa. nu vezi ca sunt fete mari si PNL-ul si PSD-ul?