Nu am inteles persoanele care urasc viata, o injura, o blestema, fara ca macar sa “discute” cu ea, s-o intrebe de ce ti-a facut ceea ce ti-a facut. Asa se intampla si in cazul relatiilor interpersonale. Oamenii se injura intre ei, se blestema, sa urasc, fara ca macar sa ceara o explicatie. Dispretul, detasarea, chiar aroganta cu care resping orice moment in care … inculpatul incearca si cere sa se justifice, este una dintre cele mai mari probleme in comunicarea interpersonala.
Extrapoland, “inculpata” viata poate cere un drept la replica, sa se justifice, sa-ti explice de ce ti-a schimbat traseul in momentul cand ultimul lucru pe care il doreai era schimbarea. Legitim ar fi ca persoana sa-si faca treaba de persoana, iar daca dupa acest fapt, viata “iti trage o palma”, atunci ai tot dreptul s-o urasti. E absurd ca tu sa-ti ceri niste drepturi pentru care nu ai avut un minim de bun-simt sa te lupti si sa ti le dobandesti pe merit.
Asadar, in concluzie, epuizeaza-ti toate resursele de lupta, epuizeaza-ti toate argumentele, iar daca nici dupa acest lucru viata “nu-ti da pace”, urasti-o, injur-o, blestem-o si dispretuiesti-o. Atunci ai tot dreptul! Tind sa cred ca dupa ce ai facut asta, viata isi va re-evalua comportamentul si va veni inspre tine, cerandu-ti din toata inima iertare, si astfel puteti trai intr-o comuniune cu … propria viata.
