Nici grevele nu mai sunt ce-au fost odata. Nu ca as fi adeptul unei noi revolutii sangeroasa, dar nici motiv de bagatelizare pentru guvernanti nu as vrea sa fie.
Poporului roman nu numai ca i-au fost calcate in picioare niste drepturi banesti, condamnandu-l la foamete, dar, poate cel mai important lucru, i-a fost amputat spiritul. Poporul nu mai are vlaga sa se indigneze, poporul nu mai reactioneaza la frauda, poporul nu mai are putere sa se puna de acord la o intalnire publica (poate un miting), vocea poporului nu mai reuseste sa sperie pe nimeni. Lucrul asta ar trebui sa te ingrijoreze daca notiunea de democratie mai inseamna ceva pentru tine. Cand insasi puterea care-si legitimeaza exponentii s-o reprezinte, si-a pierdut autoritatea, atunci nu mai putem vorbi de nici o democratie, nu mai putem vorbi nici macar de stat de drept.
Stau si ma intreb: Cat de umilit te simti cand o lege in vigoare iti mareste salariul cu 50% si ajungi sa zici bodaproste ca ti-a taiat leafa “doar” cu 25%? Cum poti sa pui capul pe perna noaptea spunand “lasa ca ajuta pentru reforma statului”? Care reforma, oameni buni? Care stat?
Cand totul merge prost, cand statul isi distruge poporul, astepti o mobilizare in masa, astepti fete incruntate si hotarate, astepti un pic de nerv, un pic de nemultumire. Continui sa vad acelasi protest ieftin, presarat pe ici pe colo cu poezii penibile, cu hore campenesti, cu dansul pinguinilor. Cand isi va da seama poporul cat de penibil e sa-si mimeze nemultumirea pe proprii sai bani, punandu-si pe masa propriul viitor? Cand va realiza poporul ca mimatul grevei le sporeste guvernantilor autoritatea? Cand va inceta poporul roman sa se poarte imatur si cand isi va arata ca, pana la urma, el e “seful”?
