Minuneee! S-au inteles! Vor avea loc dezbaterile! Oare?

Trimite comentariu

Daca ar afla Vest-Europenii care sunt motivele pentru care staff-urile de campanie discuta de zor – si anume organizarea unor dezbateri televizate – probabil am fi subiect de bancuri printre ei. Problema candidatului roman nu este una concreta, una de substanta, el poticnindu-se in discutii derizorii care tin de o organizare mai mult decat simpla, si accesibila mintii oricarei persoane cat de cat decente.

Totusi, ce sa vezi? Minune mare minune! Staff-urile de campanie s-au inteles pana la urma, au pus mingea la mijlocul terenul si sa vedem daca stie careva cum se porneste jocul (probabil asta va fi o tema “serioasa” de dezbateri prin mass-media).

Se pare ca in aceste 4 zile, atatea cate au mai ramas pana la alegeri, vor avea loc 3 dezbateri: doua astazi (nr – miercuri, 18.11) si vineri (20.11).

Prima dezbatere va avea loc astazi la ora 17, la TVR, si vor fi prezent 7 candidati (cei mai slabi cotati in sondajele de opinie), dupa cum urmeaza: Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gigi Becali (PNG-CD), Ninel Potarca (independent), Remus Cernea (Partidul Verde), Constantin Rotaru (PAS), Ovidiu Iane (PER) si Eduard Manole (independent).

De la ora 19:45 este programata o alta dezbatere, avandu-i ca invitati pe primii 5 candidati in sondajele de opinie, si anume: Traian Basescu, Mircea Geoana, Crin Antonescu, Sorin Oprescu si Kelemen Hunor. Dezbaterea va avea loc la TVR, iar moderatorul va fi Luca Niculescu.

Ultima dezbatere va fi programata vineri, iar lupta se va da intre primii trei clasati in sondajele de opinie, Traian Basescu, Mircea Geoana si Crin Antonescu. Conform unei informatii venite pe surse, dezbaterea de vineri dintre primii trei candidati a fost conditia pusa de staff-ul PDL pentru ca Traian Basescu sa participe la confruntarea din aceasta seara, de la ora 19:45.

Totusi, la cat de neseriosi sunt politicienii si la cat de neprofesioniste sunt staff-urile de campanie din Romania, ne putem astepta la orice, chiar sa se anuleze confruntarile; sau daca nu se va anula, sa renegocieze ora, locul si tema dezbaterii. Asa ca nu trebuie sa-i luam prea mult in serios!

Update ora 16:00: TVR a trimis un comunicat de presa cu 2 dezbateri. Prima dezbatere – 17:00- 18:30 cu cei care nu apar in sondajele de opinie: Remus Cernea, Ovidiu Iane, Eduard Manole, Constantin Rotaru, Constantin Ninel Potarca. A doua dezbatere – 19:30 – 21:00 cu cei care apar in sondajele de opinie: Crin Antonescu, George Becali, Traian Basescu, Mircea Geoana, Kelemen Hunor, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor. Nu stiu de ce, dar cred ca se vor mai face modificari sau, de ce nu, chiar se vor anula. Nimic nu e imposibil.

Comunicat de presa TVR privind cele doua dezbateri de la ora 17:00 si 19:30

Articole din aceeasi sfera

Leave a Reply