Prins ca intr-o menghina intre regulamentele militare si obedienta fata de elementul politic, Ministerul Apararii s-a trezit ca-si indeparteaza proprii militari. Devenit cam ultimul „bastion” al partidului-fantoma denumit in mod rizibil Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei, Ministerul Apararii tinde sa joace rolul maurului in disparitia rusinoasa a lui Gabriel Oprea de pe scena politica.
Scenele recalcularii pensiilor, de un sadism dus la extrem, cu anumite tente de umor „a’la Pinocchio” au transformat institutia militara intr-o mahalagioaca de cartier. Combinatia nefericita dintre un ministru habarnist, dar orgolios si un comunicator, Tiberiu Fratila, care incununeaza imaginea politrucului umil, a facut ca cea mai mandra componenta a statului sa para doar ceva mai mult decat o Sulfina Barbu in anii ei de tinerete.
Pentru Gabriel Oprea, „miscarea” de la Ministerul Apararii ar fi trebuit sa demonstreze forta pseudo-formatiunii politice pe care-a gestat-o. Iata insa ca socotelile lui „de-acasa” nu s-au potrivit cu socoteala … pensiilor. Probabil ca socul a fost mare, atat pentru generalul cu patru stele cat si pentru Traian Basescu, caruia ii garantase, se pare, completa obedienta politica a Armatei. Soc cu atat mai mare cu cat incep sa isi dea si ei seama ca nici cu corpul activ de cadre nu prea e de glumit, caci si ei incep sa-si puna semne de intrebare asupra capacitatii actualei guvernari de a asigura o anumita coerenta a actului guvernarii in domeniul securitatii nationale.
Nu imi este clar cate stele mai merita Gabriel Oprea ca sa ne lase in pace, dar realitatea cotidiana aduce dupa sine cateva concluzii:
- imaginea Armatei in ochii publicului a fost grav compromisa, publicarea pe internet a veniturilor pensionarilor militari aducand dupa sine un mare antagonism intre clasele paupere si rezervistii militari;
- actul de decizie politico-militar este si el compromis prin neincrederea militarilor activi in stabilitatea legislatiei care-i priveste;
- haosul demonstrat public, de catre o institutie vazuta ca etalon al corectidunii si regulilor, face sa creasca neincrederea societatii civile in Armata.
Nu in ultimul rand, faptul ca Ministerul Apararii ignora decizii ale inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este neaparat o lovitura aplicata pensionarilor militari ci intregului sistem democratic. Astfel, dintr-un pilon al statului de drept, Armata, prin singurul ei ministru fara cuvant si fara onoare, se constituie intr-o amenintare la adresa stabilitatii Romaniei.
