Miscarile, strategiile pentru campania electorala pentru alegerile prezidentiale din toamna incep sa prinda contur si sa devina din ce in ce mai vizibile pentru actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu.
Dupa ce si-a asociat imaginea cu cea a Armatei Romane (care sta cel mai bine in sondaje la capitolul increderea cetateanului), iar prin efectul hallo si-a transferat si siesi cateva puncte la capitolul simpatie, Traian Basescu forteaza si mana maghiarilor, de la care mai poate ciupi cateva procente.Acesta a gasit un context destul de inteligent prin care a inclus in aceeasi oala atat armata, cat si electoratul maghiar. In disperarea domniei sale de a mai ciupi cateva voturi de la cetatenii romani de etnie maghiara, seful statului a declarat ca s-ar bucura ca Armata Romana sa fie reprezentata si prin cetateni de etnie maghiara, declaratie facuta in cadrul ceremoniei Zilei Drapelului organizate in Miercurea Ciuc.
In aceasta campanie, Traian Basescu da impresia ca si-a imbracat haina (fie vorba intre noi, haina vizibil artificiala) echidistantului, obiectivului, garantului armoniei intre culturile diferite, garantul unitatii in diversitate. Acest lucru se poate observa si din declaratiile urmatoare:
- “M-as bucura foarte mult daca cetatenii romani de etnie maghiara s-ar îndrepta spre armata, as vrea si vad etnici maghiari care sa conduca unitati, subunitati si unitati mari din armata romana”
- “Acesta este principalul mesaj pe care as vrea sa il inteleaga si cetatenii romani de etnie maghiara si cei de alta etnie. Armata este cea care apara populatia” (Sursa: Antena3.ro)
In concluzie, presedintele doreste sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura, si simpatizantii Armatei, si electoratul maghiar. Interesant e daca va nimeri macar un iepure.
