O excelenta intrebare ne-a adresat Iosif Buble pe blogul sau: De ce isi aduce mai toata lumea acum aminte cat de bun a fost Adrian Paunescu?
Parerea mea: Pentru ca acest lucru este inscris in natura umana: iubim, uram, dupa care iubim din nou. Trecem foarte usor de la un pol la altul si consideram acest lucru ca fiind normal si natural. Ca sa extrapolez un pic, acelasi lucru s-a intamplat si cu Iisus Hristos: Oamenii l-au iubit, au inceput sa-l urasca din toti rarunchii, omorandu-l prin rastignire, dupa care l-au iubit din nou la reinviere si l-au recunoscut ca “fiu al lui Dumnezeu”.
Asa se intampla si cu marile valori nationale si chiar internationale (vezi Michael Jackson). Le iubim munca, incepem sa-i detestam pentru greselile lor umane, iar dupa moartea lor le recunoastem valoarea si-i regretam.
Recunoasterea valorilor post mortem este si aceasta o virtute.
Fiecare om este un controversat in fata propriei persoane.
Cel bine intentionat tinteste culmile.
Comportamentul echilibrat,corect,cinstit,cu simt patriotic,intruinceput atrage atentia societatii,este privit cu admiratie,respect,dar in conformitate cu nivelul de civilizatie precar al societatii,sfarseste prin a fi hulit,umilit,izolat prin prapastiile patriei, de catre toti mocofanii,zabalosii,fripturistii,impotentii mintali.Ultimile canalii,nu pot fi suspectate de iubire.Pentru ei acest articol lipseste cu desavarsire.Sentimentul de baza a lor este URA si Razbunarea.Nu sunt putini si daca nu vom devenii un stat de drept real,liberal,vor sfarsi prin a inghitii tara.
ptr ca asa e natura ns a romanilor:uram din invidie si rautate pe oamenii superiori noua si abia dupa ce-i calcam in picioare si ucidem,atunci regretam faptele:mentalitatea omului inapoiat.
eu cred ca avem nevoie de mituri, de idoli la care sa ne inchinam… In timpul vietii ii detestam fiindca exista, sunt oameni in carne si oase si fac greseli umane iar cand mor, mai devreme sau mai tarziu le recunoastem meritele si-i ridicam pe piedestal.
Prin moarte ( un fenomen ireversibil ) se atrage atentia asupra persoanei disparute si abia atunci se simte lipsa fizica a acesteia.
Daca se intampla sa elogiez pe cineva,
dupa ce ‘ma paraseste’ pe aceasta lume,
este pentru ca mi-a dat oportunitatea nobila de a-mi fi permis un grad de ascensiune stiintifico-spirituala in aspiratia mea permanent-evolutiva; “plus-valoarea umana”.
Si fireste, Le raman aproape sufleteste, cu recunostinta!
Nu-mi pierd timpul cu ura.Ai pe cine?