Nu stiu cum definiti dumneavoastra conceptul de “stat”, insa eu il definesc ca fiind “cel mai mare prestator de servicii” dintr-o tara. Ca orice prestator de servicii, acestia … presteaza servicii unui client. In speta de fata, clientii suntem noi, contribuabilii.

Daca dumneavoastra mergeti la un hypermarket si vanzatoarea va da carne expirata, nu reclamati asta la Oficiul Protectiei Consumatorului? Desigur. Daca dumneavoastra mergeti la o firma de curierat sa trimiteti niste acte unei persoane fizice din alta localitate, iar la destinatar ajung acte mai putine, nu reclamati asta la OPC? Cu siguranta, asa este normal, caci se presupune ca traim intr-un stat de drept. In strainatate, pana si actul de predare a profesorului este un serviciu (cum este si logic), iar daca profesorul vorbeste prea incet sau nu vine la ore sau este nepregatit si nu-i invata nimic, studentii au tot dreptul sa reclame asta la OPC. Pare exagerat, insa ca principiu este corect.

Plecand de la aceste exemple cat se poate de practice, exemple de care cred ca v-ati lovit fiecare dintre voi, de ce n-am extrapola aceste principii si cand vine vorba de statul roman, pe care eu l-am numit “cel mai mare prestator de servicii”? Chiar, de ce n-ar fi acelasi lucru? Pana la urma mecanismul este acelasi. Eu, dumneavoastra, contribuabilii, platim taxe si impozite unui prestator de sevicii de la care asteptam … bingo! … servicii. Si cand spun servicii, chiar folosesc sensul cel mai propriu al termenului: incepand cu sistem de sanatate si educatie, continuand cu sistem de pensii, justitie si crearea contextului dezvoltarii IMM-urilor, si terminand cu un sistem decent de drumuri si autostrazi.

Cand mergem la piata, iar conservele sunt expirate, automat reclamam asta la OPC; daramite daca platim si nu primim nici macar conversele chiar si expirate. In cazul statului roman, noi platim un serviciu, si anume constructia de autostrazi si nici macar autostrazi “expirate” nu primim inapoi. Macar de-ar fi prost construite si tot ar fi ceva.

Pentru o astfel de problema, escrocheria – caci pana la urma despre asta e vorba, nici macar de returnarea unor servicii precare – eu identific cateva solutii: protestul si reclamarea statului roman la … “OPC”.

Prima solutie o vad doar ca pe una fantasmagorica, caci am demonstrat ca suntem mult prea blazati, mult prea lasi, mult prea manelisti, mult prea caraghiosi sa luam in serios un asemenea demers democratic. Noi ne multumim sa dansam pinguinul si sa bem o bere de oftica atunci cand ni se face o nedreptate. Asadar, prima varianta pica din start.

A doua solutie cred ca este una fezabila, asta daca ar da cineva din afara doi bani gauriti pe ce se intampla in tarisoara noastra draga. Cand m-am referit la “OPC” nu m-am referit la sensul cat se poate de propriu, cu toate ca nu ar fi fost nicio exagerare daca as folosi sensul propriu al termenului.  Cand am exprimat “OPC”, primul gand care mi-a venit in minte a fost Curtea de Conturi, insa imediat am revenit cu picioarele pe pamant. Curtea de Conturi a Romaniei este doar o gaselnita – chiar daca pe planeta este o mare smecherie – care chipurile exercita functia de control asupra modului de formare, administrare si intrebuintare a banului public. Desigur ca, in realitatea, Curtea de Conturi nu face absolut nimic si-si primeste banii degeaba la fel ca orice alta institutie a statului roman (ca tot vorbeam de prestatori de servicii).

Dar daca s-ar crea un “O.P.C.” al statelor? V-ati gandit vreodata la asta? Credeti ca ar curge reclamatii peste reclamatii pentru prestatorul de servicii numit statul roman? Eu zic ca da. Pe buna dreptate. Sau poate ne place sa fim jecmaniti, pacaliti si umiliti, caz in care nu mai are rost sa discutam. Revenind, v-ati gandit vreodata cine ar putea crea un astfel de organism … international? Sau daca exista, imi poate spune si mie cineva unde pot reclama eu, client, statul roman pentru prestarea de servicii execrabile?

Articole din aceeasi sfera

• 17/04/2009 -- “Comerciantii” sar la gatul jurnalistilor (0)