70 de milioane de euro pentru brandul de tara?

Trimite comentariu

Lumea a inceput sa moara de foame, lumea este data afara, lumea nu mai gaseste locuri de munca, lumea este amenintata si de gripa porcina, lumea are probleme mari de tot, iar primul lucru care le vine in cap “liderilor” nostri este construirea unui brand puternic care sa rasune peste hotare.

In tara in care incepe sa se moara de foame, altii se lafaie in banii “crizati”, chiar daca CE ne someaza ca avem deficit bugetar prea mare (adica cheltuim mai mult decat producem). Ca am dat 10.000 de euro pentru un imn turistic nu e nimic, dar haideti sa va spun eu una “groasa”, iar daca se dovedeste a fi adevarata informatia, o sa iasa mare deranj in randul populatiei.

Ne-am incapatanat sa ne facem un brand cand nu aveam un fond in spate care sa ne sprijine. Suntem o forma fara fond, dar vrem sa avem o imagine puternica. Ok! Nu avem autostrazi dar strainii sa “walk on roads” (conform imnului), burtile ne sunt semi-goale, dar strainii sa “taste the flavours of the gods”. Pentru minciunile astea, pentru realitatile astea false, exista un cont de 70 DE MILIOANE DE EURO; ca sa ne facem un brand bazat pe niste minciuni.

Eu mi-am exprimat frustrarea si iritarea care ma incearca la auzul la astfel de sume monstruoase, mai ales in circumstante mai sensibile. Dumneavoastra ce parere aveti despre acest lucru?

Articole din aceeasi sfera

3 Responses to “70 de milioane de euro pentru brandul de tara?”

  1. [...] This post was Twitted by tasentetashy – Real-url.org [...]

  2. renoval says:

    lasa-ma sa iti spun ca nu va fi prea mare deranj in randul populatiei. stii de ce? pentru ca romanii dorm si au somn fara vise. suntem apatici, nu mai reactionam la nimic, vedem cum totul se duce de rapa, dar nu avem reactii.ne complacem. iar pentru brandul lor de tara si pentru multe alte rahaturi, vor exista totdeauna bani. nu conteaza daca populatia moare de foame pentru ca nu are bani sa cumpere, strainii vor avea bani si pentru ei vor fi de toate. si nu numai pentru straini, ci si pentru destui romani. in timpul comunismului populatia avea ceva bani dar nu avea ce cumpara daca nu avea relatii la alimentara, alimentarele erau goale, pline doar de paté, conserve din peste si apa minerala. azi, si astea au devenit un lux pentru multi romani. bani au fost si vor fi, dar nu pentru toti.iar pe cei de sus nu o sa ii intereseze niciodata ce fac cei de jos. mor, traiesc … pentru ei e egal.

    ReplyReply
  3. [...] 70 de milioane de euro pentru brandul de tara? [...]

Leave a Reply